Joi, 1 octombrie, concert in Refresh

Credeati ca am uitat de Cluj? In nici-un caz. Si pt ca mi-era dor de voi am zis sa va fac o surpriza asa de inceput de octombrie. In chiar prima zi a lunii voi canta impreuna cu bunul meu prieten si coleg de trupa in Grupul Autograf, Ioan Onisor, in Clubul Refresh.
Asa ca daca si voua va era dor de noi, haideti sa ne vedeti si sa cantam impreuna joia asta, pe 1 octombrie de la orele 21:00 fix. Daca nu stiti unde se afla clubul va spun eu: Piata Unirii nr.2, in curtea cu Pizza Y. Noi vom fi acolo asteptandu-va. Hai ca poti sa chemi si cativa prieteni, ca le-a prinde bine asa de inceput de scoala. Daca cunosti boboci adu-i si pe ei, sa-i inveti cum stau lucrurile pe aici !! NU de alta, dar sa nu pierdeti ofertele din club, mai ales ca intrarea este libera.
Deci ne-am inteles da?
Joi, 1 octombrie
orele 21:00
Club Refresh (Piata Unirii, nr.2)

Leapsa cu batai de cap

Iata ca a venit momentul sa raspund, chiar daca cu intarziere, la o leapsa venita de la Maggie May.
Trebuie sa recunosc ca e cea mai solicitanta leapsa de pana acum. Iata despre ce este vorba:
1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai?
Uneori 15, alteori 35, restul momentelor orbitez in acest interval.
2. Ce e mai rau, sa esuezi sau sa nu incerci?
Mereu am spus ca mai bine incerc orice in loc sa fiu urmarit de intrebarea “Ce-ar fi fost daca?”
3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?
Poate din teama, poate din prejudecati formate de mediul in care traim, sau ma rog, motive se vor gasi nenumarate.
4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut tot ce era de vorbit si de facut, ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?
Da. Defectul oratoric imi depaseste actiunile.
5. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?
Pt ca reusesc sa ma bucur de lucruri pt altii neinsemnate si fara valoare si pt ca ma bucur ca un copil de orice lucru frumos, ma consider un miliardar in fericire.
6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?
Ipocrizia.
7. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?
Pana acum am incercat sa fac din toate cate putin, asa ca fac si ceea ce am visat sa fac dar si lucruri aduse de imprejurari.
8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit?
Cea de pana acum NU, dar as incerca sa fac cat mai multe in timpul care mi-a ramas.
9. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
De cele mai multe ori fac cum trebuie lucrurile care nu trebuie si nu fac cum trebuie lucrurile care trebuie.
10. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala?
Unul care mi-a fost mie de folos: “Cand ti-e greu, fi om!”
11. Ce-ai prefera sa fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Fara explicatii suplimentare, un geniu stresat.
12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?
Daca ar fi singurele variante as alege sa-mi pierd amintirile de pana acum, nu pt ca nu-mi plac, ci doar pt ca sa fiu sigur ca-mi pot face altele care sa le inlocuiasca, facand poate aceleasi lucruri.
13. Iti mai aduci aminte de momentul ala de acum 5 ani cand erai extrem de nervos si nefericit? Mai are vreo importanta acum?
Un mare NU pt amadoua.
14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? Ce o face atat de speciala?
Copilaria toata mi se pare o amintire frumoasa, speciala pt inocenta cu care priveam lucrurile la vremea aia.
15. Daca ai castiga 1 milion de dolari, ai renunta la ce faci acum?
As renunta doar la o parte din lucrurile pe care le fac acum.
16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul, desi toti te sfatuiau sa nu incerci?
Daca e ceva in care cred din tot sufletul nu ma intereseaza ce spune lumea. Deci, casca de fier si ferea ca dau cu capul 
17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii?
O aud si acum.
18. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?
Sa zbor cu elicopterul. Nu am gasit inca momentul, dar sunt sigur ca va fi curand.
19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Sa rad copios din orice.
Ar trebui sa o dau si mai departe…hmmm….sa vedem cine sunt fericitii castigatori:
Roxana, Ana, Paul, Didi, Oana si Adelina

O luna de vis sau un vis de-o luna. Partea a III-a

Preluca 17-19 august 2009, Tabara Nationala de Arte
Participare in formula completa de grup Autograf.
Plecarea:
Cum bine v-am obisnuit nici de aceasta data nu a fost una normala :). Desi trebuia sa pornim undeva la orele amiezii, nu am reusit decat pe la 7 seara si asta datorita “estimarii gresite a timpului” a lui Onisor. Toate bune si frumoase, am zis. Bine macar ca am pornit. Acum sa vedem cand ajungem. Mai bine nu ma gandeam la asta ca odata cu gandul meu parca niste mecanisme divine au schimbat cursul normal al lucrurilor dandu-ne cateva emotii pe drum. Dupa cum spuneam am plecat spre orele serii ceea ce a facut ca pe drum sa ne prinda deja noaptea, si nu oriunde. Undeva la doua localitati dupa iesirea din Tg Lapus, Onisor constata ca are o problema la masina. Pt ca nu sunt mecanic auto o sa va spun in cuvintele mele ce s-a intamplat. S-a spart o teava care alimenta motorul cu benzina/motorina. Noroc ca avea el una la schimb. Imaginati-va cum ne invarteam noi in jurul masinii cautandu-i leacul la lumina unei frontale. Dupa ce a descoperit buba, Onisor cu calmul lui specific, se apuca de reparat. Scapat ceva injuraturi, crescut nivelul de nervi putin, dar toate bune ca a putut-o repara si am putut pleca mai departe. Incet, incet ca doar nu voiam sa mai suparam micuta “furie neagra”. Dupa inca ceva km parcursi, ne abat gandurile cum ca nu ar fi drumul corect. “BRAVO!!!! Ati raspuns corect si la aceasta intrebare. Ati castigat 20 de km inapoi pana in Tg Lapus, ca sa puteti lua drumul corect”, spuse divinitatea, care parca se amuza la un film de comedie in care noi eram actorii principali. Crescut din nou nivelul de suportabilitate a situatiei, dar nu-i nimic, bine macar ca ne-am dat seama acum si nu cine stie prin ce coclau romanesc. Reluam drumul corect din Tg Lapus si pornit veseli, nevoie mare spre localitatea cu pricina. Intr-un final ajungem in tabara undeva pe la miezul noptii. Iata cum am reusit noi sa facem 120 de km in 5 ore. Cei de la Guinness Book daca cititi aceste randuri, va rog luati-ne in considerare.
Cand am ajuns ceilalti participanti, care sosisera la ore rezonabile in tabara, erau in jurul focului la o chitara si la recitat de poezii. O atmosfera foarte frumoasa, aproape intima, sub un cer senin pe care puteai admira covorul de stele. In sfarsit fericit ca am ajuns. Scot jinarsul de pruna ce-l aveam la pachet, ne facem curaj, ne asezam in liniste langa ceilalti, facem cu gesturi mutuale cunostinta cu vecinii imediati, salutam respectuos restul companiei si asteptam linistiti momentul in care vom scoate si noi chitarile, moment care nu se lasa foarte asteptat. La foc s-au recitat poezii din tot felul de poeti, unele mai hilare, altele mai dragastoase, altele mai revoltate, frumusetea lor fiind asigurata de interpretari ale actorilor sau ale studentilor de la actorie din Tg Mures. Astfel un amalgam de muzica si poesie ne-a mai tinut trezi pana pe la 5 de dimineata cand fiecare isi cauta cortul de unde a venit. Sa nu credeti ca asta am reusit si eu sa fac. Cum am ajuns in miez de noapte si cu nervii intinsi un pic, dar si cu nerabdarea de a ma alatura celorlati, nu mi-am stabilit repere (sau nu am putut) catre locul de somn. Norocul meu a fost ca am mai gasit cativa menestreli care nu aveau somn si dupa ureche m-am alaturat lor pana la ziua ca sa pot sa-mi caut cu privirea locsorul meu de somn. Asa se face ca am mai intarziat vreo doua ore la o chitara si la o poveste cu colegii din Baia Mare. In sfarsit lumina, in sfarsit bagat la somn. Dormit vreo 3 ore si trezit in forfota care se instalase deja in tabara. Cu ochii mici descopar frumusetile locului in care ne aflam. Organizatorii au ales o locatie parca rupta din Rai, o poiana mare in curtea bunicilor lui Stefan. Pe jos un covor de iarba care te mangaia pe talpile goale, in jur pomi cu diferite fructe, pere, mere, prune, toate in prag de toamna. Ne indreptam spre locul unde se lua micul dejun si facem cunostinta cu toti ceilalti. Anul acesta, la a doua editie, tabara a adus la un loc la fel ca si in precedenta, actori consacrati, studenti la actorie, sculptori, pictori, muzicieni, poeti si chiar fotografi, care mai de care mai interesant, mai frumos, mai degajat. O astfel de companie nici nu putea fi altfel decat una care sa-ti inlesneasca spiritul creator catre arta, lucru care s-a si intamplat. A fost un loc unde m-am simtit din nou adolescent, cu energia specifica, cu emotiile cunoasterii acestor oameni frumosi, cu fastaceala unui tanar indragostit, cu timpul care parca a stat in loc, cu declaratii de dragoste ascunse in versuri de melodii, cu rasete pana la urechi.
Am folosit aceasta perioada la maxim, astfel ca am profitat si am reusit cu grupul, printre repetitii (cu public), sa punem bazele unei noi melodii. O sa ma opresc aici inainte de a deveni melancolic si o sa va povestesc despre un lucru despre care am ras mai bine de trei zile.
Cum va spunem la inceput, locatia a fost in curtea bunicilor lui Stefan. Acestia binenteles ca aveau animale de crescut: vaci, vitei, caini, miei. Eh despe cei din urma o sa va spun mai multe. Se face ca printre dragutii miei era unul mai rasarit. Si nu oricum. Asta a fost mai alintat la mama lui oaie care de data asta era plecata in compania ciobanilor la pascut pe mirificele plaiuri din zona. Asta micu’ nu si-a uitat obisnuintele si ne-a aratat tuturor cat de alintat este el, behaind intr-una pana cineva ii ducea lapte. Daca te vedea ca te apropii de tarcul lui venea spe tine cam asa:

Daca plecai, el isi continua behaitul minunat netinand cont ca e zi sau noapte pana ii satisfaceai lui dorintele de lactate, dupa care tacea….nu mai mult de vreo 2 ore, dupa care isi relua programul lui artistic. Tare a fost episodul in care bunica s-a apropiat de tarc cu o galeata dar cu alte treburi in zona. El, cu ochii lui de vultur, desi era in celalalt capat al tarcului (care am uitat sa va spun ca era unul destul de mare) a zbughit la fuga spre ea cu figura aceea de “ce-mi dai?” gudurandu-se ca un catel, crezand ca pt el se afla ceva in galeata magica. Mare i-a fost dezamagirea cand a aflat ca nu era pt el nimic si sa-l fi vazut si sa-l fi auzit cum a plecat el cu un behait suparat inapoi. E greu sa va spun in scris, dar ma bazez pe faptul ca va puteti imagina tristetea din glasul lui :)) Lucrurile astea nu au trecut pe langa noi fara sa le observam, fapt pt care i-am inchinat si o strofa in melodia pe care am facut-o inainte de plecare, alaturi de Onisor si de Paul. Cand am cantat-o la foc in prima auditie a avut un succes nebun, cei care au fost prezenti stiu despre ce vorbesc. Cu parere de rau a trebuit sa ma despart in acea noapte de ceilalti, dimineata urmand sa plec spre alte taramuri. Am incercat sa-mi promit ca voi veni si la anul daca timpul imi va permite, pt ca e un loc minunat care-ti incarca bateriile pt o perioada destul de lunga.
Iata ca am mai sfarsit in cateva cuvinte 3 zile fantastice. Oricat as scrie nu ar ajunge sa va pot transmite ce am simtit in aceasta perioada. Poate vor reusi fotografiile, pe care le puteti gasi aici sau aici.
Pe curand
Ionut Mangu