Buna dimineata!

Da, bună dimineața! După un somn de câțiva ani reușesc să mă trezesc. Lucrurile nu sunt la fel ca atunci când am plecat. Ce s-a schimbat? Cred că tot. De fapt a ramas un lucru la fel: EU. Eu, cel care sunt de fapt. Eu, cel din interiorul meu. M-am părăsit o vreme sau, cel puțin, așa am crezut. M-am rătăcit, m-am transformat în ceva ce nu voiam să fiu. În tot timpul ăsta am crezut că fac bine… pentru cei din jur… pentru mine. Am adunat o suferință ce și-a făcut loc în mine treptat, pe nesimțite, iar acum dă pe afară. A reușit să ia locul zâmbetului meu larg. A reușit să pună pe mine masca fricii, a temerii de tot și toate, a neîncrederii în forțele proprii. Acum, am decis să pun capăt acestui drum și să pornesc pe un altul. Pentru asta am început să ma caut. Am început să țip, să strig după mine însumi. De fapt, n-am plecat niciodată. Am fost aici, lângă mine. Am crezut într-o vreme că suntem într-o luptă în care ne schimbam victoriile și înfângerile între noi. E o luptă nedreaptă, atâta timp cât ea există. Cum poți să te bucuri și să suferi în același timp? Cum poți să fii luminos ca învinător când, în același timp te aduni din miile de bucăți de pe jos? Așa am ajuns să fac pace cu mine însumi. În lupta asta suntem, de fapt, aliați. Termenii păcii sunt simplii: oricare TU ai fi, ține cont de ce-și dorește celălalt. Ai grijă de tine și ocrotește-te! Dă-ți șansa de a fii fericit! Lasă fereastra deschisă suficient cât să vă puteți auzi, TU, cel de-afară cu TINE, cel dinăuntru! E o dimineață frumoasă! E o pace frumoasă! Mulțumesc!