In cafeaua cu lapte

Azi am baut cafea…cu lapte. Nu sunt un bautor de cafele asa ca pot considera acest lucru ca un eveniment.  Imi dau seama ca e amara, indiferent cat lapte i-as pune. E amara ca ziua de ieri. E amara ca soarele ce nu mai rasare. E amara ca zambetul fals pe care-l primesc din oglinda. Ce-ar fi spus o ghicitoare despre ce vad eu in cafeaua mea? Mi-e dor de vara, de soare, de Vama Veche , de mine. Am inceput din nou sa ma simt singur. Poate doar am devenit eu un singuratic. Am incercat sa deschid alte usi, ale altcuiva. Nu am realizat ca in spatele meu se inchideau ale mele. Acum ma aflu intre doua usi, una a mea si una a umbrei. Amandoua sunt inchise. Usa din spate este cea catre trecutul meu. Usa din fata este cea catre o alee insorita, cu pomi inverziti de-o parte si de alta, o alee ce duce catre un varf de munte. De acolo vezi totul limpede si te bucuri de viata. Caut in buzunare si-mi dau seama ca nu am chei pt niciuna. In lateral e un coridor gri, fara capete si oricat as incerca sa caut alte usi mergand pe culoar in fata mea apar aceleasi si aceleasi porti ferecate. M-am pierdut. M-am blocat intre 2 lumi. Doar umbra mai poate strabate de dincolo de zid. E singura purtatoare de chei. Cafeaua asta este prea tare. Prea tare pt mine. De fapt totul e prea tare. Prea tare este zidul de care ma lovesc in fiecare zi. Prea tare ma doare fiecare lovitura. Prea tare apas pe rana deschisa. Prea tare… Am sa dispar. O sa fiu un vis. Tu mai visezi?

Reclame